Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul

20 Martie 2018, în Noutăți

Duminică, 25 martie 2018, de sărbătoarea Bunei Vestiri, va avea loc la Iaşi proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul.

foto: Flavius Popa

Expoziție de icoane pictate și ouă încondeiate la Colegiul „Sfântul Nicolae”

20 Martie 2018, în Noutăți, Foto

Începând cu data de 20 martie 2018, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași,  membrii Comisiei Liturgice pun la dispoziția publicului expoziția de icoane pictate și ouă încondeiate , intitulată „Învierea – regăsirea bucuriei”, aflată la ediția a treia în acest an.

„Cutia cu papucei pentru Ei” te invită la „Crosul pentru școli”

12 Martie 2018, în Noutăți, Proiecte

„Cutia cu papucei pentru Ei reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte ale Colegiului „Sfântul Nicolae”. Anual, prin intermediul acestuia, sute de copii provenind din familii sărace de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor primesc încălțăminte de calitate din piele.

Activitate a voluntarilor Colegiului „Sfântul Nicolae” cu ocazia zilei de 8 Martie

9 Martie 2018, în Noutăți, Foto

Prima lună a primăverii este marcată de sărbătorirea zilei de 8 martie, cunoscută sub numele de Ziua Internațională a Femeii.

Făurar 2018 – întâlnire a voluntarilor Colegiului „Sfântul Nicolae”

19 Februarie 2018, în Noutăți, Foto

În perioada 12-15 februarie, membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae”, sub coordonarea domnului director Mircea Meriacri, au participat la un team building, organizat la mănăstirea Sihăstria Putnei. Scopul întâlnirii a fost stabilirea priorităților pentru semestrul următor, abordarea unor aspecte legate de activitatea lor ca studenți ai Facultății de Teologie și întărirea spiritului de echipă.

Sursă foto: https://www.facebook.com/GalaNationalaAVoluntarilor/

Proiecte ale Colegiului „Sfântul Nicolae“, premiate la Gala Naţională a Voluntarilor

15 Ianuarie 2018, în Noutăți, Proiecte, Foto

Colegiul „Sfântul Nicolae“ este unul dintre mediile cele mai propice voluntariatului din mediul studenţesc ieşean.

O nouă Seară la Colegiu

21 Decembrie 2017, în Noutăți, Proiecte, Foto

            Zâmbete, teatru, voie bună și colinde, sau altfel spus încă o seară de neuitat la Colegiul „Sfântul Nicolae”. Vineri, 15. 12. 2017, începând cu orele 18:00 a avut loc tradiționalul eveniment „Seara la Colegiu”.

Proiectul „Cutia cu papucei pentru ei“ a ajuns în Parohia Slobozia - Voineşti

14 Decembrie 2017, în Noutăți, Proiecte

Duminică, 10 decembrie, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae“ au efectuat o nouă vizită cu scop caritabil în cadrul proiectului „Cutia cu papucei pentru ei“.

Seară de poezie dedicată poetului Lucian Blaga în cadrul Zilelor Colegiului

9 Decembrie 2017, în Noutăți, Foto

Săptămâna dedicată Zilelor Colegiului Sf. Nicolae a debutat cu momente speciale, toate culminând cu Privegherea și Sf. Liturghie nocturnă în ziua prăznuirii Sf.

Evenimente speciale în prima parte a Zilelor Colegiului „Sfântul Nicolae”

9 Decembrie 2017, în Noutăți, Proiecte, Foto

În perioada 4-8 decembrie, la Colegiul „Sfântul Nicolae” au avut loc Zilele Colegiului, evenimente care au în centru sărbătorirea Sfântului Ierarh Nicolae, patronul instituției. Evenimentele care se desfășoară în această perioadă vizează pe de o parte direct membrii, iar pe de altă parte sunt adresate și tuturor celor colaborează cu voluntarii Colegiului.

Părintele Răzvan Ionescu - despre descoperirea adevăratei conştiinţe misionare a preotului contemporan

6 Decembrie 2017, în Noutăți, Foto

Fiecare persoană pe care o întâlnim în viaţa noastră are ceva de spus, are un mesaj pe care fiecare dintre noi trebuie să îl înţeleagă şi să-l primească.

Susține și tu activitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” la Gala Națională a Voluntarilor

4 Decembrie 2017, în Noutăți, Proiecte

Colegiul „Sfântul Nicolae” este unul dintre mediile cele mai propice voluntariatului din mediul studențesc ieșean. Anual, acesta ajunge la inimile oamenilor prin diverse proiecte ce au ca scop pe de o parte acțiunile filantropice concretizate prin ajutorarea semenilor, iar pe de altă parte promovarea creativității și a spiritului critic.