CSN-iștii voluntăresc cu drag și spor (2)

6 Septembrie 2016, în Colegiu, Noutăți

 

După cum ne-am făcut un obicei din a împărtăși celorlalți părți din noi și din experiențele noastre, am decis să vă oferim gândurile unui CSN-ist cu suflet mare și poftă de voluntariat. Șalgău George-Antonie, sau Shaggy cum îl știm cu toții, a primit anul acesta la Gala Voluntarilor CSN premiul „Voluntarul anului” la categoria seniori. Așadar, un premiu important vine cu un interviu pe măsură. Să-l ascultăm pe Shaggy:

 

Care este numele tău și al proiectului în care ai fost implicat?

            Mă numesc  Șalgău George-Antonie, dar toată lumea îmi spune Shaggy. Proiectul în care am fost implicat în această vară se numește ”Tabăra din Pridvorul  Satului”, o tabăra misionară organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pentru copiii din parohiile mai puțin         dezvoltate.

Cum ai ajuns să fii implicat în acest proiect?

Am aflat de Taberele MMB de la prietenul meu Flavius, încă de anul trecut. Am vrut să văd și eu ce este o tabără, întrucât nu mai luasem parte niciodată la una, nici ca participant,  nici ca moderator.  La începutul verii, Flavius mi-a propus un loc in această tabără ca moderator. Am acceptat bucuros această oportunitate, fiind încântat de toate experiențele ulterioare.

 

Ce îți place cel mai mult în a fi voluntar?

            Pentru mine, cea mai frumoasă parte în a fi voluntar este cea în care aduc bucurie pe          chipurile și în sufletele copiilor din tabără pentru care internetul, apa curentă și tehnologia            reprezintă adesea un lux. Ce m-a impresionat foarte mult în acest proiect, au fost poveștile      de viață ale tinerilor din sate, determinându-mă să reflectez la importanța clipelor petrecute        alături de ei.

 

Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

            Consider că, voluntariatul reprezintă o poartă deschisă către o lume în care învăț continuu, că        dăruind din puținul meu copiii vor dobândi amintiri ale unor momente de neuitat și bucurii ce   vor persista veșnic în suflet.

 

Povestește-ne despre una din experiențele cele mai marcante și profunde pe care le-ai trăit ca voluntar în acest proiect sau în oricare altul. (câteva rânduri)

 

Sunt de părere că voluntariatul reușește să ne îmbogățească sufletele și să ne facă oameni mai buni. Am avut parte de multe experiențe profunde vara aceasta precum rugăciunea la unison de 30 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani. Este impresionant să vezi cum reușesc 30 de copii să se unească în rugăciune, să lupte pentru un scop comun, acela de a ne păstra credința vie.

 

Numește 3 lucruri sau abilități pe care le-ai învățat prin activitatea ta de voluntariat.

Am învățat în primul rând că răbdarea este esențială, atenția nu trebuie să lipsească, iar dedicarea face ca echipa să devină din ce în ce mai unită. Atelierele îi învață pe copii diferite abilități precum: comunicare, muzică, tir cu arcul, împletit de brățări și cruciulițe.

 

 

Povestește-ne despre un eveniment în care ai fost supus unei situații de stres și cum ai acționat în această situație.

Consider că o situație stresantă vara aceasta a fost cea în care am fost nevoit să mă ”confrunt” cu grupa mică (6-7 ani). Copiii mici necesită constantă atenție și îndemânare deoarece se plictisesc foarte rapid, dar totuși sunt nerăbdători să încerce lucruri noi. În această situație am încercat să îmi păstrez calmul și să apelez la cunoștințele pe care le aveam în materie de jocuri. Pot spune că cei mici sunt o adevărată provocare pentru noi, voluntarii, dar zâmbetele de pe fețele lor ne aduc o satisfacție greu de explicat în cuvinte.

 

Numește 5 abilități pe care fiecare voluntar ar trebui să le aibă.

Sunt de părere că o primă abilitate necesară unui voluntar este răbdarea, greu de dobândit și de menținut, dar esențială bunului mers al activităților. O a doua abilitate ar fi sinceritatea, deoarece copiii au capacitatea de a simți gesturile exagerate sau false și de a își conferi încrederea  celor de la care au și primit-o. De asemenea consider că respectul, dedicarea și iubirea sunt foarte importante deoarece dacă acestea există atunci și echipa va fi mai unită, iar copiii sunt primii care vor simți această unitate.

 

Ce te motivează?

Prima motivație a unui voluntar este aceea că va reuși să aducă un zâmbet pe fețele unor copii care nu au posibilitățile materiale de a se distra vara sau de a intra în comuniune cu cei din satul lor. De aceea consider că proiectul Tabăra din Pridvorul Satului este benefic atât pentru voluntarii care pe această cale își pot ocupa timpul liber, dar de asemenea pot învăța că viața nu se rezumă numai la ceea ce vedem zilnic, cât și pentru copiii care prin intermediul acestui proiect pot descoperi în mod diferit Biserica, preotul și pe Dumnezeu și pot adăuga amintiri frumoase unei vieți nu tocmai ideale.

           

 

Compune un mesaj prin care să atragi la voluntariat. Sau un motto!

Toate drumurile îndeamnă la dăruire! Alege să împarți bucurie! Schițează un zâmbet pe fața cuiva, fă pe cineva fericit și astfel răsplata ta va fi mai mare! Fii voluntar!

 

Vladimir Cârlan – Coordonator al Redacției Alpha din cadrul Colegiului „Sfântului Nicole”, Iași

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular