Simpozionul - „Lumină spirituală și cunoaștere rațională” - Parteneriat între Medicină și Teologie

22 Aprilie 2016, în Colegiu, Noutăți, Proiecte

Ieri 21 aprilie, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”  din Iași  a avut loc cea de-a XII-a ediție a simpozionului: „Lumină spirituală și cunoaștere rațională”, organizat de către Filiala Iași a Societății de Biologie Celulară împreună cu Cercul Științific studențesc „Constantin Cotrutz” și coordonat de către doamna Prof. Univ. Dr. Carmen Elena Cotrutz. La acest simpozion s-au discutat mai multe teme legate de dialogul între științele medicale și spiritualitate, prezentate de către studenți mediciniști, în urma unor documentări serioase, dar și de către un grup de studenți teologi.

 Au fost prezentate teme precum: „ Autoinducția – terapie adjuvantă în cazul tumorilor maligne”  și importanța atitudinii pozitive cu privire la boală și vindecarea ei. Această temă fiind susținută de către studenții din cadrul U.M.F. „Gr. T. Popa” : Gîscă Tudor Cătălin, Ene Rareș Ștefan și Mistrianu Robert Florian. „Rezistența la tortură în închisorile comuniste cu ajutorul credinței și al permanentei rugăciuni”, această temă fiind prezentată de Păltinel Agatha Ioana cu privire la deținuții temnițelor comuniste care au invins suferința cu ajutorul credinței în Hristos. Ultima temă prezentată de către studenții de la Medicină a fost despre noua ramură medicală apărută după anii 1960, anume „neuroteologia”. Studenții Roșca Tudor, Coba Bogdan, Iacob Agnes și Huțanu Valentina, au fost cei care au prezentat legătura dintre trăirea și experiența religioasă și activitatea neuronală a creierului.

 

Ultima temă, axată mai mult pe aria bioeticii și prezentată din perspectivă teologică a fost: „Avortul – dilemă etică de actualitate” și a fost prezentată de către trei studenții din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iași, membrii ai Colegiului „Sfântul Nicolae” Studentul Petru Cernat a atras atenția asupra faptului că viața omului începe din stadiul embrionar, Aluigheorghe Petru Iustin a abordat problematica avortului terapeutic, iar Cârlan Vlăduț a vorbit despre părerea oficială a B.O.R. afișată într-un act în anul 2005 pe site-ul www.patriarhia.ro, în parteneriat cu Comisia Naționață de Etică. Acești trei studenți teologi au prezentat acest nefericit fenomen cu care se confruntă societatea română, din prisma invățăturii creștin-ortodoxe, care susține și respectă viața condamnând avortul ca fiind o crimă. Viața omului și implicit sufletul lui apar în momentul singamiei, adică a-l întâlnirii celor două celule sexuale. Din punct de vedere bio-etic creștin nu există nici o diferență între un copil născut și unul nenăscut.

Prezent a fost și părintele profesor Paul Cezar Hârlăoanu, lector la aceeași Facultate de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” . Acesta a întărit prin opinia sa părerea Bisericii, a aprobat și susținut și alte viitoare parteneriate între cele două facultăți.Tot din aria teologică a fost și studentul Leonard Luția care a creat un moment plăcut datorită talentului său de a da viață acordurilor de chitară. Studentul și CSN -istul Amfian Cazac a fost cel care a imortalizat momentele datorită aparatului foto, dând dovadă de talent artistic. Mulțumim celor doi.

 Acest simpozion a vrut să dovedească complementaritatea celor două domenii: medicină și teologie, fiind strâns unite, și de maximă importanță în viața omului.  După cum medicul reprezintă vindecătorul trupului, tot așa și preotul este doctorul sufletului, împreună ajutând la vindecarea pe ambele planuri ale ființei umane atât de fragile și atât de prinsă în suferință uneori. Mulțumim celor care au organizat acest eveniment, celor care au prezentat și celor care au fost prezenți, și sperăm ca pe viitor să foe organizate cât mai multe evenimente de genul.

 

 

Vladimir Cârlan - Coordonator al Redacției Alpha din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular